Simpozion dedicat Zilei Femeii |
Centrul de Formare şi Dezvoltare Profesională pentru Femei şi Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei din cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi organizează joi, 8 martie 2012, ora 12.00, la Muzeul Universităţii (în sala de la mansardă), simpozionul cu tema ,,Gen şi egalitate de şanse”, ediţia a II-a.
Printre subiectele abordate în cadrul acestui simpozion se numără:
-
Semnificația zilei de 8 Martie și egalitatea de gen ( prof. dr. Maria Nicoleta Turliuc);
-
Egalitatea de gen în procesul construcției europene (prof. dr. Catalin Turliuc);
-
Influența nivelului depresiei asupra satisfacției conjugale. Diferențe de gen (drd. Cornelia Amariei);
-
Rolul experiențelor din familia de origine și al atașamentului romantic în adaptarea maritală a femeilor adulte (drd. Antoaneta Muraru);
-
Interacţiunea muncă-familie: conflict sau facilitare (dr. Oana Danilă);
-
Diferenţe de gen în relaţia stres familial-stare de bine (asist. drd. Petruţa Juravle).
Evenimentul este organizat cu ocazia Zilei Internaţionale a Femeii şi se înscrie în activităţile proiectului „Reconstrucţia statutului femeii: de la discriminare la dezvoltare profesională şi egalitate de şanse", cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013.
Sunt invitate să participe toate persoanele interesate de problematica genului, a egalităţii de şanse, de specificul experienţelor trăite de femei şi bărbaţi în viaţa de familie sau în cea profesională.
|